Bine am (re)venit!

AJNEP
aprilie 23, 2022

Cei doi ani în care am avut parte de școală în mediul virtual au fost foarte grei, din punctul meu de vedere. Tocmai din acest motiv, am fost entuziasmat cu privire la decizia luată de Senatul Universității noastre, anume aceea de a ne reîntoarce cu toții în format fizic la facultate. Cu toate că  eforturile depuse de către domnii profesori și de noi pentru susținerea activităților online au fost semnificative, cursurile și seminarele de acum sunt mult mai interesante și sporesc voința de a învăța mai mult.

Fotografie de Nathan Dumlao pe Unsplash

Pentru noi, viitori juriști – și cred că nu doar pentru noi –, este importantă, pe lângă  transmiterea cunoștințelor, și relaționarea cu colegii, profesorii etc. În plus, sunt ferm convins că domnii profesori vor fi la fel de implicați în ceea ce privește activitatea instructiv-educațională, și, alături de ei, cu voința de a învăța constant, voi reuși să îmi creez drumul meu către o carieră de jurist împlinită. 

De asemenea, odată cu revenirea la școală, am fost plăcut surprins să observ  și faptul că noua locație vine în întâmpinarea studenților cu foarte multe avantaje: spațiile verzi din curtea interioară și din exteriorul incintei, situarea ei într-o zonă universitară a orașului, complexul de magazine grupate din zonă etc. Foarte pitoresc și atractiv este, pentru orele libere pe care le avem, lacul din apropiere, ceea ce sporește farmecul noului sediu.

Așadar, am toate motivele să mă bucur că am ales Facultatea de Drept din Cluj-Napoca a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” București!

Ciprian-Vlad Moga (student, anul II IF)

Designed with love by Beonline Agency